Etichete

, , , ,

ubi_bene_ibi_patria_home_is_where_you_feel_good_square_sticker-rcd7b88af60de43a1b8bd5871834e7cc1_v9wf3_8byvr_324.jpg

Aş minţi dacă aş spune că n-am avut un şoc în momentul în care mi-a comunicat decizia pe care o luase.  Când am aflat că vrea să plece din ţară, am simţit un gol în stomac. Urma să fiu departe de una dintre cele mai bune prietene pe care mi le-a ales destinul. Dar m-am ţinut tare, pentru că pur şi simplu simţeam că ei îi va fi bine, iar că mie o să-mi treacă. La urma urmei, era doar un gol în stomac.
Au trecut patru luni de atunci şi am avut dreptate. Încet-încet, golul a dispărut. Asta pentru că am realizat că distanţa dintre două persoane care se iubesc se măsoară în dragoste, nu în kilometri. Iar timpul… „timpul este doar fluviul din care pescuiesc eu”. (Charles Baudelaire)
Deci n-o mai lungesc. Dragii mei, Antonia Bogdana Bălan!

1. Antonia, când crezi tu că e momentul potrivit pentru „Stop! Până aici! Trebuie să o iau de la capăt!”?

Bună, Ralu, în primul rând doresc să salut pe toți cititorii blogului tău și nu numai. În al doilea rând, mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ai oferit-o, dovedind încă o dată că distanța nu separă oamenii care se prețuiesc și se iubesc cu adevărat, fie ei prieteni, fie ei iubiți sau colegi. Acum, să trecem la lucruri serioase.

Trebuie să recunosc că mi-a luat ani din viață ca să înțeleg că dacă nu spui stop când simți că ai făcut totul și totuși nu merge nu faci altceva decât să consumi timpul tău. Nu pe al altuia. În ultimele patru luni am învățat că timpul meu este foarte prețios, fiindcă este al vieții mele și nu am să mai permit nimănui niciodată să mi-l consume inutil, transformându-l în ceva insipid, inodor și incolor. Nici măcar mie! Mediul în care lucrez acum, total diferit de ceea ce am făcut în România, mă pune față în față zilnic cu neputința, bătrânețea, boala, sentimentul de inutilitate personală al unui om, pierderea amintirilor. Acest lucru mă face să înțeleg, clipă de clipă, că îmi sunt datoare mie în primul rând să fac tot posibilul să fiu fericită. Iar fericirea pentru mine este șansa de a alege. Am ales să spun „Stop! Până aici! Trebuie să o iau de la capăt!” atunci când am simțit că am făcut totul pentru a fi în doi, dar eram doar unul prezent în căsnicie. Sau atunci când iubirea a durut… Și a durut al dracului de tare! Iar durerea mă sfâșia împiedicându-mă să evoluez, să creez, să râd în hohote, să am sclipiri în ochi, să mă simt femeie. Și nu mă refer doar la iubirea față de un bărbat, ci chiar și la cea de țară. M-am sufocat la un moment dat din cauza tristeții din jur, a nepăsării, a răutății, a multor lipsuri. A faptului că nu poți alege un alt drum doar pentru că ai rate și trebuie să stai cu același partener, la același job, în aceeași casă sau localitate. Mă refer strict la mine și la unele persoane de vârsta mea. Sunt convinsă că se regăsesc mulți în situația descrisă, dar prea puțini sunt, poate, cei care au ales să spună „Stop! Până aici! Trebuie să o iau de la capăt”… cu o altă persoană, în altă țară, la alt loc de muncă. A nu se înțelege că pentru moment am ales o altă persoană. Aștept liniștită, echilibrată, fericită, și creez zi de zi realitatea mea, fără să mă bazez pe (i)realitatea altuia, fie el extraterestru sau divinitate. Mi-am luat destinul în propriile mâini, am ales un drum de la zero, singură, în altă țară, alt domeniu de activitate. Nu, nu uit de unde am plecat, am spus și o repet: mama e una și nu uiți niciodată cuibul părintesc! Dar vine o vreme când îți iei zborul pentru a urma drumul evoluției tale. Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar cu siguranță în patru luni de Anglia m-am bucurat mai mult decât în ultimii ani în propria-mi țară.

2. Se spune că un chip frumos este rezultatul unui suflet frumos și liniștit. Fizic, strălucești (se vede din avionul care face cursa București-Londra și retur). Să înțeleg că asta se întâmplă și cu sufletul tău?

Sufletul meu? Uitasem de mult timp de el. Mereu exista cineva în sufletul meu pe care să îl pun înaintea mea. Într-o zi am înțeles că atunci când tragi de o iubire, de o relație, e ca și cum ai încerca să învii un mort. Iubirea nu are nevoie de așa ceva. Ea curge de la sine și se spune că nu ține cont de vârstă, de religie, de chip, de diferențe și asemănări. În ultimii ani am învățat niște lecții de viață majore, iar principala este Niciodată să nu spui niciodată! Încă mă confrunt cu anumite situații repetitive (coincidențe sau nu), prejudecăți, principii și concepții, cu întrebări privitoare la menirea lor. Aș fi ipocrită să spun că mi-este bine fără un partener, aș confirma acest lucru doar pentru moment. Când am ales drumul acesta, în adâncul sufletului meu am intuit că ceva se va rupe definitiv în căsnicia mea. Nu mă concentrez acum pe dacă va mai fi ceva vreodată sau dacă mă voi mai reuni cu soțul meu. Dar da, sufletul meu este liniștit, mi-am găsit un echilibru, fac ceea ce îmi place: învăț, călătoresc, explorez, muncesc, creez în singurătate. De fapt nu sunt chiar atât de singură. Am în jur oameni care știu să mă facă să râd cu gura până la urechi. Cum aș putea să nu fiu fericită, iar sufletul meu mulțumit, când am luat cea mai bună decizie din ultima perioadă, cu toate greutățile aferente?! Nu e deloc ușor să lași o situație materială foarte bună în țară, un anumit statut social, o familie, propria-ți casă și să pleci în lume, luând-o de la zero și dorindu-ți să devii din nou de nota 10. Și asta la 42 de ani. Fără să fii soția, sora, amanta, iubita, logodnica cuiva care îți poate deschide drumurile. Ci bazându-te doar de propriile tale forțe, îndeosebi cea psihică. Mintea mea a fost cea care m-a susținut. Ea a creat realitatea aceasta, ea m-a ridicat atunci când am căzut, ea mi-a dat motivație, ea a învins durerile, ea îmi spune mereu: Continuă! Vei reuși! Am slăbit în trei luni 10 kg, am trecut dincolo de limitele mele, am avut dureri insuportabile – de la fizice la sufletești. Însă am zâmbit încontinuu și mi-am ascuns dezamăgirile produse de omul cu care am fost împreună 23 de ani, de prieteni sau oameni pe care i-am iubit cândva. Distanța a separat grâul de neghină. Asta nu poate decât să mă bucure!

12418800_1034003253287546_1551837998207965404_o

Înainte

1484_1034003233287548_8415036146193126706_n - Copy

Acum

3. Ce te așteptai să găsești acolo (sau, mai degrabă, ce ai visat) și ce ai găsit până la urmă? E mai amară pâinea străinătății decât cea de acasă sau e doar un mit?

Nu știu alții cum sunt în afara țării, dar eu sunt tare fericită! Este aproximativ ce mă așteptam să găsesc, nu regret deloc decizia luată. Am visat de la 19 ani să plec din țară. Am așteptat cam mult. Știi, nu e vorba despre faptul că mi-aș urî țara sau compatrioții. Ci doar despre faptul că interiorul meu nu s-a mai simțit de mult timp compatibil cu locul în care eram. Ajusesem să mă simt o străină în casa mea, în cuplul meu, în țara mea. Nu simt nevoia unei justificări vizavi de plecarea mea, fiecare face ceea ce crede de cuvință. Însă nu am să pricep niciodată de ce ar trebui să joc mic când pot să joc mare, de ce ar trebui să mă resemnez, de ce ar trebui să renunț la visurile mele? Doar pentru a demonstra lumii că sunt așaaa… în rândul ei? Ei bine, niciodată nu mi-a plăcut să mă asemăn cu cineva, vreau să fiu eu, pe drumul meu, cu alegerile mele. Crede-mă, mă descopăr pe zi ce trece tot mai bine. Îmi testez limitele, rezistența, perseverența, capacitatea de supraviețuire, îmi culeg pe propria piele documentarea pentru a treia carte. Și sunt mai mult decât convinsă că va fi inspirată din viața mea! Cât despre pâinea străinătății – știi, e un paradox- mâncarea altuia ți se pare, uneori, mai bună decât a ta. Pentru moment, pâinea străinătății mi-a dat energie pentru zece vieți.

4. Noi vorbim săptămânal la telefon și aproape zilnic prin intermediul Facebook. Bine, asta nu înseamnă că nu mi-e dor de tine. Ție de ce ți-e dor și cum îl stăvilești?

Dorurile mele majore sunt cele față de băieții mei și a fost multă vreme și dorul de mine, de femeia din mine! Aceea ascunsă mereu în bio-carcasă feminină, dar cu atitudine masculină. Care trebuia mereu să ia decizii, să se perfecționeze, să evite să greșească, să fie un tampon între familie și răutățile lumii sau greutățile vieții. Acea femeie care dorea mereu să iasă la iveală, să nu mai fie cea care hotăra totul- de la credite la restaurante sau excursii pentru întreaga familie- care tânjea după protecția, înțelegerea unui bărbat, după doi-ul dintr-un cuplu. Aici sunt singură, eram oricum obișnuită, nu trebuie să iau decizii decât pentru mine, învăț, muncesc, călătoresc. Am însă cea mai puternică motivație din lume: sunt femeia-mamă și îmi doresc copiii cât mai repede cu mine, atunci când voi putea susține financiar totul.

În rest, nu am doruri prea multe. Iau partea plină a paharului. Interesant poate fi faptul că aici sufletul meu s-a regăsit și se simte ca acasă. Știi, îmi povestea bunica mea cândva despre chemarea pământului. Am simțit-o de două ori în viața mea: o dată când m-am dat jos dintr-o mașină chiar pe pământul moștenit de la bunicul meu, înspre Călărași. A doua oară atunci când am pășit aici, în Anglia, în cartierul în care locuiesc. E ca și cum am mai trăit aici cândva, iar aici mă așteaptă cineva. Nu știu să îmi/ îți explic această chemare. Știu că sunt în locul și la momentul potrivit. Aștept să se întâmple ceva miraculos în viața mea. Cumva îmi dau seama că nici cărțile mele nu au fost create întâmplător. Coincidență, sincronicități, destin? Rămâne să aflu!

5. Ce simți că poți realiza în Anglia și nu ești sigură că ai fi putut realiza în România? Faci des comparații între viața de acolo și cea de aici? (aici am să te rog să fii cât de sinceră poți și vrei, și simți tu).

În Anglia pot realiza, probabil, tot ce am realizat în România, numai că nu sunt aici doar pentru lucrurile materiale și bunăstarea financiară. Sufletul meu a găsit o liniște și un echilibru cum nu aveam acolo. Am alte oportunități, mă asortez cu mentalitatea englezilor, cu educația, cu regulile lor. Aici nu m-a adus deloc întâmplător Universul. După cum am spus, studiez, călătoresc, muncesc, mă descopăr pe mine ca femeie, în singurătatea mea. Adică îmi permit să fac ceea ce îmi place, fără a avea acel major stres al unei vieți nefericite în discordanță cu interiorul meu. Schimbarea mi-a făcut bine, ba, mai presus, m-a și ameliorat din punct de vedere al sănătății fizice și nu numai. Fac comparații de orice gen, nu ai cum să nu faci! Și din toate am văzut partea plină a paharului. Așa că sunt pe deplin mulțumită cu alegerile mele de până acum.

 6. La ce te gândești acum când pui noaptea capul pe pernă? Nu te mai întreb la ce te gândeai acum câteva luni când puneai capul pe pernă.

La prioritatea pentru anul 2016: sentimentele, dragostea, iubirea plenară la care visez, omul cu care să construiesc. Poate fi oricine din trecutul, prezentul și viitorul meu. La alegerile cu care m-am împăcat. La oamenii pe care i-am iubit. La cei care m-au părăsit sau care și-au bătut joc de sufletul meu. La tot ce a fost și la ce aș vrea să fie. Trag linie apoi: sunt experiențele mele și mă simt bine cu ele acum. Trăiesc o perioadă excelentă a vieții mele, în care mă bucur de tot ceea ce explorez, învăț, acumulez.

Nu știu unde mă va duce soarta. Știu în interiorul meu că acum îmi voi putea îndeplini și visul de care îți povesteam mereu, acela de a merge în India, pentru a vizita Taj-Mahal-ul, templul iubirii. Nimic nu e întâmplător. Mă bucur de fiecare zi a călătoriei vieții mele. Dacă vrei să îți spun ceva ce am învățat în ultimele patru luni, am să îți spun. Nu am învățat de la colegii mei sau de la oamenii de pe stradă, ci de la rezidenții de care am grijă. Vine o vreme când bătrânețea și boala pot pune stăpânire pe tine. Uneori, trăiești din amintiri, asta dacă le mai ai. Anumite boli nu îți iau doar trupul și vlaga, ci și mintea. Boala nu alege, după cum nu alege nici moartea. Lucrurile cu care mă confrunt zilnic la job mă fac să nu mai irosesc niciun minut al vieții mele! Poate, peste ani, de undeva, dintr-un pat de spital sau dintr-un scaun cu rotile, nu mi-aș mai putea strânge copiii în brațe, deschide ochii să privesc natura, asculta muzica sufletului sau, mai rău, aminti cine sunt, de unde vin, pe cine am iubit… Și-atunci prefer să fac aceste lucruri acum.

7. Cam câte culturi ai întâlnit printre noii colegi care ți-au devenit și prieteni? Ne poți vorbi puțin despre fiecare cultură în parte?

Multe, de la indieni la pakistanezi, nepalezi, sri-lankezi, filipinezi, români și britanici. Hehe, nu am avut timpul necesar să aflu atât de multe despre fiecare cultură în parte în așa fel încât să pot prezenta ceva concret cu lux de amănunte. Însă, luate ca un tot, a ieșit ceva frumos, un mediu în care este foarte incitant să lucrez, pentru că nu poți trece prin așa ceva și să nu te îmbogățești cu oameni și emoții. Iar cum eu sunt avidă de informații, lecții de viață și acumulări de experiențe, aici este locul tocmai potrivit pentru moment.

12485867_1034003503287521_2158702583104058654_o

8. Știu că muncești mult, că urmezi și niște cursuri în paralel… daaar, din discuțiile pe care le-am avut cu tine, am realizat că acolo nu prea se confruntă lumea cu „sindromul birou-pat”. Cum te relaxezi/ distrezi după o zi sau după o săptămână de muncă?

Seara vin acasă și corespondez prin toate mijloacele cu cei dragi, de la Facebook la Skype și telefon, scriu, învăț (e o relaxare pentru mine), beau câte o cafea sau un ceai. Merg destul de des la cumpărături, fără stresul că nu am bani, călătoresc în fiecare zi liberă în diferite locații. Pentru moment am văzut părți importante ale Londrei, precum și Windsor, Eton, Datchet, preconizez cât de curând Stonehenge și voi fi la Paris cel mai târziu anul viitor. Merg la petrecerile staff-ului de câte ori am ocazia sau mă întâlnesc cu colegii în afara orelor de program. Pe de altă parte, nu aș vrea să uit de faptul că și munca în sine presupune, pe lângă foarte multă seriozitate, atenție, responsabilitate uriașă, și distracția de rigoare din fiecare zi din cadrul activităților pentru rezidenți. Ce mai fac? Navighez pe internet, studiez maximum tot ceea ce prind despre Anglia, locurile în care stau, și, mai nou am redescoperit nu doar femeia din mine, dar și copilul meu interior. Voi merge la paintball, la bowling deja am fost, caut un parc de distracții și de aventură, mi-am rezervat timp pentru atracțiile Londrei. Am fost la Sea Life London Acquarium, British Museum, Big Ben, urmează roata, podul de sticlă, muzeul figurinelor de ceară Madame Tussauds și multe altele. Nu uit niciodată în călătorii să degust în diferite localuri cafeaua. A, și nu uit să râd cu gura până la urechi, gândindu-mă la cât de „nebună” poate fi o femeie aflată la vârsta de mijloc să plece în lume singură, bazându-se doar pe propriile forțe și renunțând la tot ce avea stabil în viața ei.

12401638_1034003743287497_3396153994799823598_o - Copy  980786_1034003569954181_288654231569521307_o - Copy

12513799_1034003429954195_6641134909745242514_o 12484674_1034003719954166_6071729905796198757_o

9. Să scoatem și artileria grea. Definiția pe care ai dat-o iubirii în cel mai recent interviu pe care mi l-ai acordat mai este valabilă? Ai să-i aduci vreo completare?

Hihihi! Nu am dat nicio definiție! Nici nu am să dau. Dar știu ce caut! Acel fir invizibil care leagă doi oameni încă de la prima întâlnire, astfel încât niciodată să nu se despartă sufletește, uite, înceteze să se iubească, indiferent cât de departe ar locui unul de altul sau cât de imposibil ar părea să fie împreună! Acel fir invizibil care leagă oamenii ce se iubesc cu adevărat, (re)unindu-i dincolo de viață și de moarte. Același fir invizibil care unește oamenii predestinați, ei simțind și știind în adâncul sufletului că există undeva în această lume și că într-o zi firul îi va atrage unul spre altul, (re)găsindu-se și (re)cunoscându-se! Da, știu, e o nebunie, dar despre asta este al treilea roman și asta cred că se va întâmpla în viața mea.

10. Cu Filip ai rupt orice legătură sau…? Ce mai face el? Dar Dana? Dana ce mai face?

Filip face parte din sufletul meu de la început și până la final. Atât timp cât sufletul meu e bine, și Filip va fi. Dana este una dintre cele mai fericite femei Cam atât pot spune!

12489263_1034003416620863_2068799941261597905_o

Hm!… Filip?

11. Am aflat ce face noua Antonia Bogdana Bălan. Eh, ce face scriitoarea Antonia Bogdana Bălan? Când ai plecat de aici, încă lucrai la cel de-al treilea roman al trilogiei „Te iubesc, Filip!”. Mai ai sau deja lucrezi la al patrulea?

Ehee, aici nu prea am avut timp de scris, deși romanul este alcătuit deja în mintea mea. Însă presimt că mă așteaptă lucruri minunate și aș vrea ca în roman să apară și câteva elemente din viața mea, astfel că mai aștept. Cu siguranță voi avea lansare în Anglia, fiindcă romanele vor fi traduse.

11751935_1018760488147629_4524000092533388657_n

12. Crezi că vei mai putea scrie vreodată romane sau poezii triste?

Categoric da! Romanele mele nu reflectă neapărat starea mea de spirit, starea mea interioară, poartă doar o amprentă vagă asupra anumitor personaje. Nu uitați, le puteți comanda pe email info@epublishers.info/ 0722.156.408, atât din țară, cât și din străinătate, și puteți vizita și paginile mele de Facebook, dar și blogul „La Marginea Căsniciei”. Mă puteți vedea, de altfel, la job și pe pagina de Facebook Langley Haven.

13. Ce mesaj ai pentru noi?

Ție îți mulțumesc pentru toți anii în care mi-ai fost aproape. Dumneavoastră, cititorilor: prețuiți fiecare moment și dedicați exclusiv clipe sufletului, trupului și minții dvs. Nu uitați de visurile pe care le aveți, sperați și credeți în ele, căci într-o bună zi se vor îndeplini, într-un fel sau altul. Dacă aveți iubirea, întrețineți-o, e o floare rară. Dacă nu o mai aveți, nu încetați să o căutați! Niciodată nu e prea târziu să iubești!

12469396_1034003386620866_7835823793798849001_o - Copy

Iar eu conchid: există un stadiu al prieteniei când nu mai e nevoie te vezi zi de zi pentru a nu uita sau  te auzi zi de zi pentru a simți. Cam aşa suntem noi.

11889641_974612659226606_2003999826890420824_n

Anunțuri