Etichete

, , , , ,

11377120_381152088752863_2133555566523794991_n

Cuvânt-înainte:
Un deţinut îşi întoarcea lucrurile din celulă cu susul în jos, strigând din toţi rărunchii:
– Am fost jefuit, am fost cu neruşinare furat!
Gardienii sosesc în grabă şi îl întreabă:
– Ce ţi s-a furat?
– Planul de evadare.

Dacă am fi fost aseară la Chambers doar eu şi Emil, aş fi numit articolul „Evadarea din Alcapraz”.
Din fericire, n-am fost doar noi doi. Altfel, n-am fi găsit adresa la care eram aşteptaţi de Iulian, directorul general de la Chambers. Am fost şase: Iulia, Alexandru, Andrei, Alin, eu şi Emiiiiiiiiiiil Călinescuuuuu!
Eu nu mai fusesem până aseară la niciun joc real de evadare (pentru generaţia romgleză, „real escape game”), dar nu m-am alarmat. Eram familiarizată deja cu jocurile din categoria Mistery Games de pe site-ul Big Fish Games, adică mă simţeam ca peştele-n apă.
Am stat de vorbă puţin cu Iulian, am aflat povestea camerei din care urma să evadăm şi nivelul de dificultate a jocului (8/10), am primit instrucţiunile (pe ce să punem mâna, pe ce să nu punem mâna, să avem grijă să nu dărâmăm, să nu spargem, să nu stricăm ceva – cred că astea erau instrucţiuni pentru Emil), i-a fost înmânată o staţie de emisie-recepţie (pentru generaţia romgleză, „walkie-talkie”) lui Andrei şi am fost încuiaţi pe dinafară în biroul lui Davewriter (un detectiv englez de prin anii ’80, dacă am reţinut eu bine) din care trebuia să ieşim în maximum 60 de minute fără a face uz de forţa fizică*. Aşa că ne-am folosit de logică, de cultură generală, de curiozitatea feminină (eu am căutat indicii şi sub covor), de puţin noroc şi, după 57 de minute şi 22 de secunde, eram afară.
Am format o echipă simpatică şi de succes, am fost şi uniţi, dar şi împrăştiaţi la un moment dat (cu scopul de a căuta indicii în paralel, ca să nu pierdem vremea aiurea), am primit indiciul promis atunci când ne-am aflat în impas, moment în care am realizat cu toţii că lucrurile în viaţă sunt simple, dar le complicăm noi.
Ăăăăă!… Mi-a zis Emil că în articole de acest gen nu trebuie să dai din casă (din cameră, cum ar veni) prea mult (adică, pentru generaţia romgleză, „să nu faci un spoiler”). Deci vă mai spun doar că mi-a plăcut mult ora petrecută aseară la Chambers, că mă bucur pentru că m-am alăturat echipei „Internet Explorers” (cât de curând, o să am grijă să aibă un logo profi şi un slogan pe măsură) şi vă recomand să încercaţi jocul de evadare pe viu (pentru generaţia romgleză, „real escape game”). Rezervările se fac direct pe site, iar adresa o găsiţi tot acolo. Indicii suplimentare: ajungi în Piaţa Kogălniceanu, cum vii dinspre Universitate spre Facultatea de Drept. Statu’ ia tot. Statuia e în mijloc. Pe partea stângă, în spatele staţiei RATB, este shaormeria aia celebră, unde se vinde shaorma de 4 lei (cu de toate, fără iute). În stânga shaormeriei, se află Calea Plevnei. Nu vă duceţi până în capăt, nici până la mijloc, cum a făcut Emil ieri, spunând mereu: „- Trebuia să fie pe undeva, pe-aici! Trebuia să fie pe undeva, pe-aici! Trebuia să fie pe undeva, pe-aici!”. Chambers se află la 20 de metri de la intrarea pe Calea Plevnei, pe partea dreaptă (nr. 5-7). O să vedeţi o uşă din sticlă, cu un interfon în stânga şi cu o plăcuţă pe care scrie – ŞOC! – Chambers. Apăsaţi 83. Vi se va deschide uşa. La parter, stânga şi-n capăt.
Sfârşit. Va urma.

* Eu aveam în geantă, pentru orice eventualitate, două cărămizi. Aşa obişnuiesc oltenii să umble, cu una sting becul şi cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra, ca să nu-i tragă la şale. Ce să vezi? Mi-am dat seama că

Anunțuri