Etichete

, , ,

Se întâmpla în anul 2006. August 2006. Atunci ne-am întâlnit pentru prima oară, la locul de muncă.
Anii treceau: 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012… Continuam să ne vedem zilnic, să vorbim zilnic. Teoretic, nu ne ignoram deloc, dar…oare, câte coincidenţe, câte se vor mai ivi în viaţa mea?
Și-a venit şi 2013. Aprilie 2013. Atunci ne-am cunoscut. Parcă ne lovise trenul revelației. Descopeream că avem o pasiune comună (scrisul), că nu ne este străin voluntariatul, că vrem să facem ca lucrurile să se întâmple, ca visurile să se concretizeze.
Dar, oare, câte coincidenţe, câte se vor mai ivi în viaţa mea?
Până să o cunosc pe ea şi până să-i citesc primul roman, recunosc: nu credeam în coincidențe. Totuşi…7 ani?!

Aşa-i că vreți să o cunoaşteți şi dumneavoastră?
Vă dau cateva indicii: este scriitoare, mamă, soţie, colegă, prietenă, sociolog, (super)blogger, se implică în toate, e sensibilă si romantică, e înaltă, subțire, brunetă, cu ochii mari şi verzi…

REVE4949,-facebook

Ați ghicit! Este chiar ea, Antonia Bogdana Bălan!

Eu: Ziua bună! Nu te pun să te descrii, dar spune-ne de ce scrii!

Antonia: Înainte de a începe, salut cu drag pe toți cititorii noștri! De ce scriu? Uneori simt că e ca și cum m-ar întreba cineva de ce respir, mănânc sau iubesc. Scrisul este parte din mine, este sentiment, emoție, iubire, introspecție. Scriu pentru mine, creându-mi lumile în care imaginația poate depăși realitatea. Scriu pentru a-mi elibera sufletul, spiritul, pentru a nu mă mai simți constrânsă de reguli societale, de tabuuri, de tot felul de restricții. Este singura lume în care pot evada din orice închisoare, în care pot face ce vreau, iubi pe cine doresc, trăi în pielea oricărui personaj, în timp ce atrag atenția asupra unor aspecte esențiale ale vieții. Nu vreau să mă ghidez după principiul „mult, prost și fără rost, ci „atât cât trebuie, dar să fie bine”. Același principiu îl aplic și în căsnicia mea. Nu mă interesează numărul anilor petrecuți lângă o persoană doar pentru a mă încadra într-o tipologie/ trend a/ al societății. Îmi displac profund gândirile de genul „așa trebuie, cum să divorțezi?!”, „te-ai căsătorit cu el, cu el mergi până la moarte”, „lasă ca iubirea se duce, rămâne obișnuința, așadar obișnuiește-te”, „cum să te cunoască altul mai bine?!” ș.a.m.d. Toate acestea îmi apar sub forma unor constrângeri care mă împiedică în evoluția mea. Pentru mine căsnicia este un edificiu ce trebuie construit și consolidat zilnic. Uneori trebuie să părăsești acest edificiu dacă acolo nu te mai simți ca acasă, dacă l-ai terminat de construit, dacă nu te mai reprezintă sau nu mai ai nici o misiune cu celălalt constructor. Pleci pentru a evolua în altă parte. O analogie cu scriitura: unii scriitori ajung celebri și nemuritori publicând doar o singură dată. Alții nici după două-trei romane sau mai multe. Poți construi o căsnicie și un cuplu din prima sau poți să nu obții fericirea nici după două-trei. Dar niciodată nu ai să știi dacă nu îți asumi și nu depășești eșecul, dacă nu faci schimbarea, dacă nu încerci, dacă rămâi angrenat într-un tipar nefericit doar pentru că așa trebuie, doar pentru că ți-este frică sau consideri că nu poți avea ceva mai bun ori doar pentru că așa spun societatea/ prietenii/ familia. Exclus această gândire pentru mine. Ar însemna să mă limitez singură. Evoluția și schimbarea m-au caracterizat dintotdeauna. Acest lucru încerc să îl transmit celor pentru care scriu: nu încetați niciodată să căutați fericirea, iubirea și pe voi înșivă. Nu există o vârstă pentru toate acestea. Viața este și la 20 de ani, și la 70 de ani. Folosiți-o astfel încât atunci când veți pleca să știți că ați făcut orice pentru a învăța lecțiile sufletului vostru. Care sunt acelea, fiecare în parte le știe, le descoperă, le aprofundează. Eu le știu pe ale mele.

Eu: Ai dat (până acum) de o surată sau de un confrate într-ale scrisului cu care să te simți pe aceeași frecvență? Ți se pare că se poate vorbi despre concurență în branșa autorilor români contemporani?

Antonia: Da, sunt scriitori sau poeți, oameni care au publicat sau nu, care vor publica, pe care i-am cunoscut și prin intermediul editurii la care mi-a apărut romanul, eLiteratura- ePublishers, prin intermediul cenaclului „Serile Literare Isis”, condus de Claudia Minela, și al cărui partener principal este Radio Vocativ, dar și pe Facebook/ Youtube. De pe Facebook am doi oameni care scriu poezii ce îmi ating sufletul la maximum- Marian Burtoi și Ella Blue (am să îi păstrez confidențialitatea numelui, dar o găsiți cu ale ei „Silabe albastre”), dar și poeții cunoscuți George Gîtlan și Emanuel Pătrășcioiu. De asemenea, maestrul George Tei, un monument al poeziei contemporane, care mi-a făcut și bucuria de a-mi permite să îi recit versurile într-o seară literară. Și, nu în ultimul rând, prietena mea, Adriana Ungureanu, autoarea romanului „Femeia la 40 de ani. Pe Facebook.”, cu care am trasat câteva planuri frumoase, sper să se concretizeze. Să nu uit pe fondatorul revistei „Orizonturi Literare”, Viorel Mihai Dragomir, co-autorul nuvelei horror ilustrate „În tenebrele Valhalei” (împreună cu Sandra Coroian). Sunt oameni de suflet, cu unii colaborez deja și sper să rezulte lucruri frumoase ochiului, sufletului și minții. Și nu e un secret că între noi două, Anto și Ralu, Altesse și Oița din blogosferă, s-a înfiripat o prietenie de suflet și că, deși eram colege de ani buni, de fapt romanul ne-a adus mai aproape. După cum nu e un secret că avem proiecte împreună, că nu ne invidiem și nici nu ne „cântărim” relația în profit material, ci mai degrabă socio-uman și psiho-emoțional. Cât despre concurență: este loc pentru fiecare fiindcă fiecare este unic, deci poate aduce ceva frumos și ceva nou. Gradele de rudenie cu alt scriitor sau cu o persoană cunoscută/ publică nu îți vor conferi talentul, ci notorietatea. Succesul nu înseamnă neapărat și talent. Evident, nu se exclud unul pe celălalt. Personal, prefer să o iau ușor, să învăț, să mă perfecționez uzând doar de numele de căsătorie, nicidecum de cel al persoanelor cunoscute din familia mea de origine. Pe de altă parte, pătrunderea mea în această lume este relativ recentă, astfel că nu pot să spun decât ceea ce am observat la suprafață.

2013-12-08 14.54.53

Antonia şi subsemnata

Eu: Definește (fără să tragi cu ochiul în DEX) „iubirea”!

Antonia: Știi, este curios. Scriu despre iubire, simt iubire, am trăit iubirea și încă nu i-am găsit definiția pe sufletul meu. Și nici nu am găsit jumătatea aproape perfectă, deși sunt căsătorită de 21 de ani. Întotdeauna este loc de mai bine, astfel că nu am să spun niciodată NU dacă am să întâlnesc vreodată persoana cu care să simt că mă identific 99% și pe care să o iubesc așa cum consider eu că ar trebui iubit un om: plenar. Fără rezerve, incertitudini, compromisuri relaționale, abțineri, diferențe majore, etichete, nevoi și folosiri, dincolo de rațiune și de viață, așa… ca în „Te iubesc, Filip!” Și prea puțin mi-ar păsa atunci de ceea ce crede cineva. Nu mă consider un model și, chiar dacă aș fi, cred că aș fi un exemplu de sinceritate, în primul rând față de sufletul meu, de interiorul meu, apoi față de omul de alături. Când simți că ai făcut totul și că nu mai merge, mai bine pleci din căsnicie. Decât doi nefericiți, mai bine doi optimiști în căutarea a ceva mai bun. Nu este cazul încă la mine, dar cum niciodată să nu spui niciodată… M-am născut dintr-o mare iubire, am să mor iubind. Este combustibilul vieții mele, al creației mele, al ființei mele.

2014-06-01 14.24.55

Definiția spontană a iubirii

Eu: Care sunt părțile tale forte ca scriitor (dacă mai zici că ești „autor”, te bat!)? Dar slăbiciunile (și cum ai de gând să le îndrepți)?

Antonia: Sunt autor. Aștept bătaia! Fluență, simplitate, descrierea emoțiilor, capacitatea de transpunere în locul personajelor, elementele surpriză. Slăbiciuni? Ohooo, multe. Timiditatea în descrierea anumitor scene (romantice, sexuale), tendința de a evidenția aspectele psihologice ale tiparelor comportamentale folosite, greșeli inerente de exprimare (acum aș reformula romanul). Nu am un stil bine stabilit, nu am un mentor, nu am un exemplu pe care să îl urmez. Atunci când scriu mă eliberez de tot ceea ce au scris alții și am citit și vizualizez mental scenele, punându-mă în pielea personajelor. Cum le voi îndrepta? Simplu: perseverez în a învăța, însă nu știu dacă în a mă adapta la cerințele cititorilor. Eu scriu ce cred eu, cum cred eu, iar publicul se raportează la scrierile mele, păstrând de acolo ce îi place și ce nu, judecând, simțind, aplicând.

Eu: Știu că iar te „mănâncă” penița și o să dăm din nou peste tine prin librării. Ne poți divulga ceva? Un pic, acolo…

Antonia: Da. Am semnat contractul pentru al doilea roman, acesta se va numi cel mai probabil „Dana, dragostea mea!”. Personajele sunt cunoscute din „Te iubesc, Filip!”, povestea va fi, evident, una de iubire, cu alte tabuuri și drame. Într-un cuvânt viața și iubirea după divorțul de Doru Dima. Va apărea tot la editura ePublishers, proiectul eLiteratura, editorii fiind aceiași, Michiela și Vasile Poenaru. Le mulțumesc pentru încrederea în talentul meu, pentru că vorbim despre sponsorizare, dar și pentru că vorbim despre o relație de tip câștig- câștig.

Lansarea romanului "Te iubesc, Filip!" (decembrie 2013)

Lansarea romanului „Te iubesc, Filip!” (decembrie 2013)

Eu: Care este cea mai semnificativă lecție pe care ai învățat-o ca scriitor?

Antonia: Aceea că pot atinge sufletele altora, în timp ce al meu a fost amorțit și rănit multă vreme. Dar știu foarte bine că scrierile altora îl ating pe al meu. Și nu doar scrierile.

Eu: Dacă ai fi fost scriitor în altă eră, care ar fi fost aceea și despre ce ai fi scris?

Antonia: Aș fi scris tot despre iubire în toate formele ei, despre cum poate schimba destine și influența vieți. Despre frumusețea ei și despre inevitabilul ei. Despre cum poți muri din iubire și cum poți doar exista în absența ei. Despre a iubi plenar și a poseda sub control. Despre romantism, reclădirea speranțelor, despre a trăi în doi dincolo de diferențele de orice fel, despre limbajul mutual, numai de el știut, al unui cuplu. Despre strângeri în brațe fără rușine, plimbări de mână pe sub tei, iubit în fân și apa mării, despre râs în hohote și planuri ale unei iubiri născute în sărăcie. Despre pierderea lui doi pentru regăsirea lui unu, despre compromis și virtuți, despre calitate și cantitate. Despre sinceritate, empatie, bunătate și grijă față de iubire și relație. Despre cât de scurtă este viața, dar cât de inutil ne-o irosim de cele mai multe ori. Despre cât am denaturat uneori iubirea îngrădind-o printr-un act de posesiune numit certificat de căsătorie într-o penitență pe viață, de cele mai multe ori conștient și voit. Mi-ar fi plăcut să scriu toate acestea în câte un roman, în fiecare secol de când s-a inventat scrisul. Mi-aș fi dat seama cât am evoluat sau cât am involuat. Scriitoarele preferate Charlotte Bronte și Margaret Mitchell.

Eu: Dacă ai avea posibilitatea să te întâlnești cu unul dintre personajele primului tău roman, pe care l-ai prefera? Ce i-ai spune?

Antonia: Te iubesc, Filip!, evident.

Antonia Balan - Te iubesc, Filip!

Lansarea romanului „Te iubesc, Filip!” (decembrie 2013)

Eu: Unde ziceai că putem găsi romanul „Te iubesc, Filip”?

Antonia: Prin comandă la editura ePublishers, email info@epublishers.info, tel. 0722.156.408, librăriile online și librăria M. Eminescu (București). Mai multe date pe pagina Facebook a romanului.

Eu: CINE E FILIP, SORO?!

Antonia: Când îl veți găsi voi, printre rândurile romanului meu sau în realitate, dați-mi, vă rog, de știre. Am ceva a-i spune! La următorul o să întrebăm cine e Dana! 😛 Glumesc! Celor 3 R din viața mea le spun că ei sunt începutul și sfârșitul, tot ceea ce am fost și tot ceea ce vom deveni prin și din iubire. Tot ceea ce voi scrie va fi dedicat în primul rând părinților mei, plecați în locuri mai bune. Să nu uităm că avem o viață și nu știm când se va termina. Să o trăim cât mai frumos și cu folos. Îmbrățișări, oameni dragi!

Cei trei R din viața Antoniei

Aşa-i că mulți dintre dumneavoastră o cunoaşteți deja şi că v-a ajuns la suflet? Coincidență? Poate. Eu cred că e doar Antonia.

Anunțuri